Motherfuckers.

   Timpul este un copil ce se joacă cu zarurile vieţii.
   Copilul va rămâne veşnic neschimbat, imoral de tânăr.
   Dar timpul este nefericit...atât de nefericit, încât chipul său imatur, brăzdat de sudoarea rece a tinereţii se transformă în fiecare zi într-unul bătrân, afectat de ridurile profunde ale bătrâneţii. Fiecare rid e o groapă. O groapă în care un om a căzut. Un om ucis de durere, de tristeţe, un om captiv în labirintul timpului, o persoană disperată ce a luptat împotriva atemporalităţii şi s-a rătăcit în imensitatea galaxiilor necunoscute ochiului uman.
    Şi cum omul s-a născut din nimic, a murit în nimic, înghiţind stele, una câte una, până când cerul a devenit un vid stors de pasiune, de dragoste, de afecţiune. Şi oamenii s-au luptat. Nu au ştiut iniţial împotriva cui luptă..însă cu timpul, ridurile bătrâneţii, imposibilitatea de a învinge durerea articulaţiilor i-a determinat să renunţe. După decenii întregi, oamenii au înţeles că nu pot lupta cu timpul.

    De ce? Pentru că, spre deosebire de ei, timpul noaptea se culcă, iar ridurile bătrâneţii strălucesc în lumina solară, readucând cu ele pacea unei noi zile şi inima unui copil născut din vid.

  Never trust ~Your bitch~