Recunosc, îmi e frică...

   Recunosc, îmi e frică de ploaie. Recunosc, îmi e frică de vânt. Recunosc, îmi e frică să iubesc. Îmi e teama ca, în momentul în care curcubeul iubirii îmi va invada neuronii, umbrela să nu se rupă şi ploaia să nu îmi stropească trupul cu răcoarea ei divină. Îmi e teamă ca vântul să nu mă facă să zbor, să nu îmi facă fustele să danseze în dansul lui dezlănţuit. Cu o umbrelă ruptă şi o inimă îndoită, curcubeul iubirii mă va face să dau cu capul în stâlpi, până când craniul mi se va crăpa încet şi dureros. De-acolo o să iasă întâi fluturi. Mii de fluturi : fluturi violeţi, albi, corai, fluturi ai iubirii, ai durerii, ai neputinţei. Apoi, curcubeul îşi va scoate infantil picioarele prin scobiturile adânci, presărate cu cheaguri de sânge al craniului meu şi va străluci deasupra părului meu, încoronat într-o lumină sacră. Lumea va întoarce privirea după mine şi va striga : uitaţi încă un copil, sclav al sorţii.

~ Never trust..your bitch.

Pentru Rucsandra T., sufletul şi creatoarea fluturilor din capul meu