Patriotism - ironie

   Este cel puţin o zi în fiecare an care ne determină să ne considerăm adevăraţi patrioţi, adevăraţi susţinători ai societăţii în care trăim. Recent, din ce în ce mai mulţi oameni (prin oameni a se înţelege şi boschetari, piţipoance, cocalari şi alte specimene) gravitează în jurul principiului : dacă pun o poză pe Facebook cu „La mulţi ani, România”, sunt un adevărat patriot şi voi fi considerat de ceilalţi ca atare. Din nefericire, rezultatele postării primei imagini găsite pe internet pe acest site de socializare sunt întocmai cele scontate : 10.000 de like-uri, sute de comentarii ale oamenilor care apreciază munca chinuitoare a persoanelor respective şi replici ce susţin caracterul de naţionalism desăvârşit. Da, mâine este 1 Decembrie, şi aştept cu nerăbdare amalgamul de postări care oglindeşte superficialitatea alături de care dăinuim.

   Nu mă declar o naţionalistă înfocată şi Dumnezeu îmi este martor. Îmi respect ţara. Să o blamez ar însemna să mă condamn singură la o viaţă plină de ură şi repulsie. Rădăcinile mele sunt adânc prinse în pământul românesc şi o dezrădăcinare forţată ar duce probabil la stingerea acelei flăcări interioare, care ne hrăneşte şi caracterizează pe fiecare în parte. Ceea ce mulţi nu înţeleg este că nu ne putem omorî originile, nu le putem ascunde şi cu atât mai mult nu le putem critica, pentru că ne înjosim singuri. Totuşi, nu reuşesc să înţeleg concepţiile unora şi altora. Dacă pentru o zi pretindem că suntem cetăţenii perfecţi, ne dau mămăligă şi bere gratis? Şi cum rămâne cu orgoliul şi valorile morale?

   Tindem să criticăm societatea, dar noi suntem societatea. Părerea mea sinceră este că până la proba finală, în care vom demonstra că ne putem aprecia unul pe celălalt pentru valorile noastre şi ne vom putea restrânge sub aura unei singuri naţiuni, toţi vom reprezenta un popor dezbinat, care va acuza întocmai SOCIETATEA pentru neputinţa de a schimba ceva.

    Să aveţi un 1 Decembrie fericit!