E uşor să spui...pentru TOTDEAUNA

   Da, e uşor. E uşor să pretindem că ne pasă, e uşor să ne pierdem printre propriile minciuni. E uşor să visăm cu ochii deschişi şi să ne imaginăm lucruri imposibile. E uşor să ne dorim să atingem idealul şi să sperăm la perfecţiune. Şi e uşor să spui...pentru totdeauna. Ne pierdem printre propriile gânduri. Ne contopim cu idealul şi cu persoana care am fi vrut să fim. Unii dintre noi ne regăsim. Majoritatea însă se autodistrug din nevoia de a-şi atinge cele mai aprige iniţiative.
   Da, e uşor. E uşor să îi spui unui om care se stinge câte puţin în fiecare zi că o să fie bine. În schimb, ceea ce este cu adevărat greu este să-i mărturisim toate sentimentele pe care le-am avut şi pe care le avem în legătură cu fiinţa lui. De ce? Pentru că ne încăpăţânăm să credem în ireal, din cauza unei fericiri superficiale, mediocre.
   E uşor să întinzi o mână unui om, în semn de salut, dar este mult mai dificil să îi întinzi o mână unui om în semn de sprijin afectiv. Chiar dacă în interior ne dorim cu adevărat să ajutăm sau să încurajăm, o anumită forţă pe care nu o înţelegem ne îndeamnă să nu ne exteriorizăm. Câteodată pierdem, câteodată câştigăm. Sentimentele reprezintă cea mai mare slăbiciune a umanităţii. Sentimentele dezgropate în faţa persoanelor nepotrivite conduc la urmări grave.
   E uşor să criticăm şi să judecăm oamenii, dar am încercat oare vreodată să îi înţelegem? Le-am dat vreodată şansa de a-şi explica acţiunile, sau am reacţionat într-o manieră denigratoare de fiecare dată când am avut ocazia? E uşor să vorbim, dar nu facem nimic pentru a acţiona. 

   A fost uşor să scriu această postare...dar cu siguranţă o să fie mult mai greu să vă conving că, din perspectiva mea, am dreptate.