uităm

se întâmplă să ne pierdem şi e normal...
pentru că aparent suntem doar adolescenţi
ce păşesc subtil şi gândesc banal
şi lansează teorii, şi cântă şi văd în furtună
doar o idilă.
adolescenţii uită să gândească şi cerşesc
nu bani, nu inteligenţă, nu moralitate
cerşim umili, cu capul aplecat până pe alt tărâm
cerşim glorie şi faimă, fără fapte.
de multe ori uite să ne spălăm pe mâini
şi rămânem pătaţi de numele trecutului
ne amăgim, câteodată chiar ţipăm şi o luăm pe alei
deşarte.
şi zâmbim din ce în ce mai puţin...
uităm să iubim, să trăim, să minţim
să fim infantili, inocenţi, să ne căim
uităm să sperăm, să visăm, să luptăm,
uităm să zâmbim, să zâmbim, să zâmbim,
să zâmbim constelaţii şi oceane
să-nglobăm fericire
şi ne-nvârtim în acelaşi cerc mereu şi mereu şi mereu
şi ne trezim într-un final
pătaţi de trecut, de trecut, de trecut
şi de viitor, şi de trecut şi de prezent
ne dăm cu capul de clădiri şi ne ieşim din simţiri
înnebunim pentru secunde-ntregi
ne revenim şi nimic nu mai e la fel...
pentru că viaţa nu ne permite
să iubim, să greşim, să minţim
şi fără să iubim, să greşim şi să minţim
suntem doar pereţi opaci de sticlă
opaci ca sufletele noastre,
fără de simţiri.