Oare chiar doare ceva mai tare decât..dorul?

   Astăzi m-am uitat în urmă, spre trecut. Nu am retrăit nimic, pur şi simplu mi-am deschis mail-ul, de la mail am ajuns la blog-uri vechi şi de la aceste blog-uri am ajuns la...lumea mea de acum aproximativ un an, poate chiar doi. Şi dacă e să constat ceva, well, pot spune că deşi imatură şi prostuţă cum eram atunci, nu îmi lipsea ambiţia. Nu pot să cred câte proiecte inedite mi-au trecut prin mâini şi cât m-am zbătut pentru a obţine ceva. Pe cât de repede m-am ridicat, pe atât de brusc am renunţat la tot. Da, astăzi pot mărturisi că sunt o persoană mult mai matură şi în acelaşi timp, ambiţia este din plin prezentă. Dar nu îmi pot găsi entuziasmul de a începe un nou proiect şi de a o lua de la 0, mai ales nu singură. Şi în urma experienţelor anterioare *vezi RLC* am constat că a avea un coleg de blog nu este ideal, din contră. Totuşi, mă bucur să ştiu că am reuşit să obţin absolut tot ce mi-am propus. Am plecat. Mă duc să îmi caut entuziasmul, să o iau de la zero, că aşa e jmen.