Dialog

   -Mă gândeam...Tu...Tu toată viaţa ţi-ai trăit-o cu rapiditate. Conduci repede, munceşti eficient, vrei ca totul să fie făcut pe moment. De când te cunosc, doar asta faci.
   -Şi tocmai de asta şi mor repede...
   -Nu, nu o să mori. Nu poţi să mori. Şi totuşi...încă fugi. Încă fugi după un tren care a plecat de mult timp din gară. Eşti disperat să îl ajungi din urmă, dar uiţi că mai sunt şi alte linii, alte trenuri. Tu continui să fugi.
   -Tu chiar crezi că fug după ceva ce deja m-a părăsit? Tu nu vezi că mă ascund? Încerc să fiu cu un pas înaintea morţii, dar mă prinde din urmă, L, mă sugrumă. Şi cu cât alerg mai tare, cu atât mă cuprinde mai repede.
   -Atunci stai, nu mai alerga şi odihneşte-ţi sufletul. Stai, şi pentru prima dată nu te mai ascunde. Fugi, iar eu nu mă pot ţine după tine. Vrei să mă pierzi pe drum? Vrei să ne pierdem unul pe altul, F?
   -Nu pot, L...Am trăit o viaţă aşa. Nu mă poţi schimba...
   -Nu vreau să te schimb. Nu vreau să te pierd...
   -Nu mă vei pierde tu, eu mă voi pierde şi te voi pierde şi pe tine şi tot ce am avut, avem şi am fi putut avea. Voi pierde amintiri şi clipe dulci, dar va rămâne dragostea, L, dragostea noastră va rămâne!
   -Dragostea noastră? Cred că dragostea noastră e singurul lucru pe care nu l-ai grăbit...Da, F, ne va rămâne dragostea. O dragoste stearpă, rătăcită în neant. O să fie o dragoste la distanţă, tu de undeva de sus, iar eu de-aici de jos. Îmi poţi promite că va persista? Sau se va pierde în nebunia timpului?
   -Nu îţi pot promite că va rezista...dar îţi promit că momentele ce ne-au rămas vor lupta contra timpului. Timpul o va lua înainte, iar noi înapoi. Voi lua dragostea într-o mână şi pe tine-n alta şi vom alerga către minus infinit. Îţi promit, iubita mea L, că dacă voi putea să încetinesc clipele petrecute cu tine, le voi reduce la doimi sau poate pătrimi sau chiar optimi. Iar de nu voi putea, mă voi pune în faţa ta şi-mi voi sacrifica ultimele clipe pentru a-ţi salva tinereţea.
   -F?
   -Al tău, pentru totdeauna.
   -Cred că iubirea noastră se rezumă la jumătăţi de măsură. Cred că iubirea este un cântec diafan ce ni se perindă prin vene şi artere şi ne gâdilă inimile. Te iubesc în pace şi-n război, printre fire de praf sau cu picioarele-n noroi, te iubesc la greu, te iubesc mereu, te iubesc doar eu.
   -Cred că iubirea este viaţa însăşi, draga mea L. Cred că noi doar fugim de ea, fără să ştim. Şi cred că e prea târziu să o las să mă domine...dar voi încerca. Întotdeauna voi încerca. Poate că m-a dominat deja...Poate că mi-am pus viaţa în tine, L.